Am ajuns în psihologie printr-un drum neliniar și cred că tocmai de aceea înțeleg atât de bine sentimentul de „nu sunt sigur unde merg". Am studiat informatica, am lucrat în IT, am cunoscut presiunea deadline-urilor, sindromul impostorului și oboseala care nu dispare după weekend.
Din liceu am simțit o atracție pentru psihologie, și chiar mă vedeam devenind psihoterapeut. Din păcate nu am avut prea multă susținere, acasă toată lumea lucra în domenii tehnice, la școală eram pe profil real, și auzeam foarte des în jurul meu clasicul „o să mori de foame cu psihologia".
În liceu am continuat totuși să ma implic în activități ce presupuneau lucrul cu oamenii. Am făcut parte dintr-un centru de voluntariat unde am avut ocazia să învăț multe lucruri, prin activități de animație stradală și lucru cu cei mici, inclusiv din medii vulnerabile. Tot prin voluntariat am avut oportunitata să particip în proiecte atât la nivel național, cât și la nivel internațional, unde am învățat mai multe despre lucrul cu tineretul și am cunoscut o mulțime de oameni faini.
Am avut ocazia să fac parte și dintr-un proiect în domeniul protejării naturii, unde am avut parte de traininguri legate de facilitarea grupurilor de adolescenți, și designul de proiecte. Astfel, am facilitat timp de un an sesiuni educative pentru elevi de clasele a9-a și a10-a, în final construind cu aceștia un proiect care a fost și implementat: o potecă tematică în pădure.
Chiar și după ce am plecat din orașul natal m-am mai întors la centrul de voluntariat, unde deja aveam un rol "senior" și ajutam la coordonarea activităților și a tinerilor voluntari.
„Cred că niciodată nu e prea târziu să faci o schimbare."
Totuși pentru facultate am ales calea ce atunci părea mai sigură. Din anul 3 deja lucram în IT.
Trei ani mai târziu, după terapia personală, multe cărți citite, și mult research, am realizat că nu vreau să lucrez în fața unui calculator toată viața mea.
Mi-am propus astfel să revin la pasiunea mea din liceu. Am început să mă documentez serios despre ce înseamnă asta, ce pași trebuie să parcurg, și cum aș putea să fac poate să mai scurtez din drum, căci 5 ani deja îi "pierdusem". Dar am hotărât să nu fac niciun ocoliș, și am început facultatea de psihologie în cadrul universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
Astăzi sunt psiholog clinican în supervizare, sunt în formare în psihoterapie, și la master în psihologie clinică și psihoterapie. Am cabinetul deschis, lucru pe care nu l-aș fi crezut posibil dacă mă întreba cineva acum 3-4 ani.
Știu că sunt la început de drum, și că mai am mult de învățat. Dar știu și că am făcut alegerea potrivită pentru mine, și că pot să aduc un plus de valoare oamenilor care au nevoie de sprijinul meu. Și asta e ceea ce contează cel mai mult pentru mine acum.
Lucrez cu adulți, adolescenți, cupluri și copii. Unii vin cu anxietate sau depresie. Alții cu întrebări despre cine sunt sau ce vor de la viață. Alții pur și simplu cu oboseala de a duce totul singuri.